Interviu cu Adrian Nita-cadru didactic universitar si scriitor de lucrari in domeniul filosofiei

1.De ce profesor de filosofie?
-Din mai multe motive, probabil cel mai important ar fi că sunt altruist.

2)Pe langa activitatea de la catedra ,la ce proiecte lucrati in prezent?
-În prezent scriu o carte despre Noica, particip la un program de cercetare cu privire la fenomenologie, un altul despre natura conştiinţei.

3. Filosofia-stiinta si/sau vocatie?
-Ar fi multe de spus. În sensul riguros al termenului, filosofie nu este o ştiinţă. Dar ca disciplină academică, are rigoarea, metodele şi teoriile ce pot fi asimilate unei ştiinţe.
Dacă prin vocaţie se înţelege talent, atunci nu cred că există aşa ceva. Există însă o facultate specială, numită speculaţiune, care este una dintre cele mai importante pentru domeniul nostru. Oricum ar fi însă, marii filosofi ai lumii au avut din plin această facultate, iar unii din ei au avut şi ştiinţa (meşteşugul) proprie obţinerii de rezultate bune.

4.Alegeti un concept filosofic si argumentati raspunsul.
-Unul din conceptele cele mai importante din filosofie este cel de conştiinţă. Se poate privi orice problemă a filosofiei numai şi numai din perspectiva asta. De exemplu, atunci când ne întrebăm despre natura omului, conştiinţa este elementul definitoriu pentru om. Îl deosebeşte de toate celelalte fiinţe vii de pe pământ. Dacă vrem să ne întrebăm cu privire la spaţiu şi la timp, este clar că ele nu pot fi înţelese în absenţa unei conştiinţe care să le perceapă, simtă, măsura etc.

5.Care sunt ,din punctul dumneavoastra de vedere,pincipalele probleme ale filosofiei contemporane?
-Filosofia contemporană trebuie să rezolve multe probleme, între care: reevaluarea tablei de valori; punerea în evidenţă a rolului naturii pentru om (pentru supravieţuirea lui, mai precis); înţelegerea dimensiunii pragmatice a filosofiei; apropierea mai mare de problemele cotidiene ale omului; apropierea de fenomene, de lucrurile din jurul nostru; redefinirea filosofiei ca o disciplină care pune în centrul ei omul şi problemele lui etc.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

13 ani fara Sebastian Domozina